O femeie acuză medicii de la UPU a Spitalului Județean Satu Mare că nu au tratat-o. Conducerea spitalului face verificări

O femeie acuză medicii de la UPU a Spitalului Județean Satu Mare că nu au tratat-o. Conducerea spitalului face verificări
Publicat: 05/01/2020, 16:50

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Constantin Demian, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că se vor face verificări în ceea ce privește acuzațiile aduse de femeie.

„Fiind vorba despre un act medical, așteptăm ca o femeie, care i-a acuzat pe medicii de la UPU că nu i-au dat o rețetă de medicamente după o consultație și ar fi pierdut o sarcină, să depună o plângere la Spitalul Județean Satu Mare sau la Colegiul Medicilor. Luni se va analiza situația apărută în spațiul public și se vor verifica cele semnalate. Conform fișei pacientei care s-a prezentat în noaptea de 2 spre 3 ianuarie în UPU, aceasta a fost consultată și i s-a prescris o rețetă”, a spus Demian.

Potrivit presei locale, o femeie din Satu Mare a relatat că s-a prezentat la UPU Satu Mare cu „dureri îngrozitoare abdominale, sângerări și dureri insuportabile de rinichi” și a fost consultată de un medic ginecolog care i-a spus că are doar o dereglare menstruală și nu i-ar fi dat nicio rețetă de medicamente.

Ulterior, femeia susține că a fost consultată de un alt medic care i-a prescris medicamente de trei ori pe zi, dar care nu au avut niciun efect, asftel încât s-a prezentat din nou la UPU peste câteva ore.

„Am fost examinată de o doamnă doctor care m-a pus să mă dezbrac și cam atât. Nu tu o ecografie, nu tu o analiză, să vedem de ce se întâmplă toate astea. Am stat două ore la UPU cu dureri îngrozitoare, nimeni nu m-a băgat în seamă decât medicul care m-a făcut idioată și care m-a acuzat că mă îndoiesc de doamna ginecolog care are 20 de ani experiența în domeniul ginecologiei. (…) Am decis să mergem la un alt medic, unde s-a constatat faptul că acele sângerări provin din cauza avortului spontan care mi s-a întâmplat! Adică mai pe limba românească, am pierdut o sarcină, iar incompetenții ăștia nu au fost capabili să își dea seama”, a subliniat pacienta.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor